De cele mai multe ori suntem tentati sa administram gresit antibiotice in timpul racelilor banale. Acestea fiind destul de dese in ultima vreme. Majoritatea adultilor considera ca daca au o raceala atat de grava incat trebuie sa se duca la medic, trebuie in mod obligatoriu sa primeasca si un tratament cu antibiotice.
Nu orice infectie trebuie tratata cu antibiotice. Acestea nu sunt adresate luptei si combaterii unei infectii de natura virala. Administrarea antibioticelor intr-o raceala nu numai ca nu este recomandata, dar este chiar contraindicata, mai ales daca raceala da semne sa nu fie complicata.
Antibioticele nu au acţiune asupra virusurilor, ci doar asupra bacteriilor, este important ca medicul să stie ce fel de „microb” a provocat boala.
O analiza de sange simpla va arata daca pacientul sufera de o infectie virala sau de una provocata de bacterii, indicand astfel ce tratament ar fi mai eficient.
Diagnosticul de infectie bacteriana este pus exclusiv de catre medicul curant, dupa ce se recolteaza probe biologice pe care le va da spre analiza.
In cadrul analizei este masurata concentratia sanguina a unei substanţe numite proteina C-reactivă (CRP). Nivelul sanguin al acestei proteine creste atunci cand organismul lupta impotriva unei infectii bacteriene, dar nu si in cazul in care sistemul imunitar lupta cu un virus, care declanseaza un raspuns imun diferit. Astfel, daca medicul constata, in urma analizei, ca nivelul CRP este scazut, va sti ca nu e vorba despre o infectie bacteriana, deci n-ar fi necesar tratamentul cu antibiotice.
De cele mai multe ori, datorita faptului ca se inregistreaza o rezistenta la din ce in ce mai multe antibiotice, medicul va prefera sa realizeze schemele terapeutice doar dupa efectuarea unei culturi insotita de antibiograma. Aceasta investigatie va stabili cu exactitate tipul de germen si la care antibiotice este germenele respectiv sensibil, deci care sunt medicamentele care vor fi eficiente in tratament.